Mirel Rădoi, antrenorul echipei Al Bataeh, a cooptat un colaborator surpriză în staff-ul grupării din prima ligă din Emiratele Arabe Unite.
Mirel Rădoi îi are în staff-ul său pe antrenorii secunzi Mihai Ianovski și Vergil Andronache, respectiv preparatorul fizic Horațiu Baciu.
Pe lângă aceștia, la antrenamentele echipei Al Bataeh și-a făcut apariția o prezență surprinzătoare: Denis, fiul lui Mirel Rădoi. Acesta a fost surprins de către fotograful echipei îmbrăcat în echipamentul staff-ului tehnic, semn că Mirel Rădoi l-a luat alături de el în Emiratele Arabe Unite să pună umărul la treabă.
Totuși, arabii nu au făcut niciun anunț în acest sens, dar Denis Rădoi are deja tricou personalizat cu inițialele sale, ceea ce ar putea însemna mai mult decât doar o vizită la unul dintre antrenamentele susținute de către tatăl său.
View this post on Instagram A post shared by AlBataeh FC (@albataehfc)
A post shared by AlBataeh FC (@albataehfc)
Nu este singurul care și-a luat fiul lângă el. Și Marius Șumudică îl are de câțiva ani buni pe fiul său în staff-ul tehnic, în postura de analist video.
Al Bataeh ocupă doar locul 11 în clasament, având patru puncte obținute în cele patru etape disputate până acum în prima ligă din Emiratele Arabe Unite.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER